Lu, Mi, Vi
19:00 ÷ 21:00
Hai să ne antrenăm!
Despre noi

Cum a început totul?

Proiectul Alpha Dojo își are rădăcinile în anii 1986. Aveam 10 ani când am devenit pasionat de tot ceea ce reprezentau artele marțiale, în special Karateul. Pentru că în acea perioadă practicarea artelor marțiale era interzisă în România, timp de patru ani am cochetat cu judo-ul, luptele libere și boxul.

Începând cu anul 1990, când Karateul putea fi practicat în mod legal, am început să studiez Karate Shotokan. În paralel, încercând să înțeleg ceea ce reprezintă ansamblul artelor marțialeam am practicat de-a lungul timpului Karate Goju-Ryu, Karate Shito-Ryu, Karate Kyokushin, Ju-Jutstu, Judo și Kempo.

Din luna Octombrie a anului 2004, am descoperit Wado Ryu Karate. Atunci am reluat itinerariul purtând iar centura albă și reparcurgând drumul înapoi la centura neagră, filtrând informația prin sita celor aproape 20 de ani de experiență, corelând și integrând toate cunoștințele acumulate într-un sistem de luptă eficient, atât in context competițional (sportiv) cât și în situații reale de autoapărare.

Experiența, pasiunea și dedicarea s-au materializat în titluri naționale și internaționale. Însă, dincolo de latura sportivă, am apreciat eficiența tehnicilor specifice Wado Ryu, tehnici care îmbină într-un mod armonios elementele specifice Karateului cu elemente din Ju-Jutsu, lupta la sol și lupta împotriva unor arme albe.

Proiectul Alpha Dojo

Cum a evoluat proiectul?

După ce am obținut licența de antrenor în anul 2014 și titlul de Maestru Emerit al Sportului în anul 2015, am decis că este momentul transmit mai departe cunoștințele acumulate și a fost înființat clubul Alpha Training (Alpha Dojo), club afiliat FRK (Federației Române de Karate), FEW (Federației Europene de Karate Wadokay) și WKF (World Karate Federation).

În primii ani de activitate am desfășurat antrenamentele în cadrul Școlii 179 din București, unde sportivii Alpha Dojo au obținut primele clasări pe podiumul în cadrul campionatelor naționale de stil. În această perioadă s-a implicat în proiect și Adrian Bolovăneanu, un pasionat al artelor marțiale și un excelent practicant Wado.

Proiectul Alpha Dojo

Cum ne vom dezvolta în continuare?

Acum, împreună cu Adrian și conducerea Universității Româno-Americane, am decis să consolidăm proiectul și să activăm într-un cadru universitar, vizând atât performanța sportivă cât și cunoașterea și însușirea de către practicanți a principiilor Budo (Calea Budo).

Fie că doriți să descoperiți artele marțiale și să aprofundați Wado-Ryu Karate, fie că doriți să dezvoltați o carieră sportivă sau doriți să acumulați bagajul tehnic care să vă permită să vă apărați eficient, ori doriți să aveți o bună condiție fizică, vă așteptăm să vă antrenați alături de noi în Sala de Combat a Universității Româno-Americane, în zilele de Luni, Miercuri și Vineri în intervalul orar 19:00 - 21:00.

Contact

Hai să ne antrenăm!

Ești interesat să te alături unui club de karate? Fie că ești începător sau un practicant avansat, te așteptăm să te antrenezi alături de noi!

Ne poți contacta pentru mai multe informații despre programul de antrenamente, înscrieri sau orice alte întrebări legate de activitățile noastre.

Sau ne găsești la Sala de Combat a Universității Româno-Americane, unde organizăm antrenamente pentru toate nivelurile.

Contact
Sala de Combat a Universității Româno-Americane
office@alphadojo.ro
Social media
Netopia Payments
© 2026 Toate drepturile rezervate | alphadojo.ro